Himerele iubirii

                                             Plimbandu-se in ploaie...

Un poet dornic sa-si umple mintea si sufletul cu senzatii nemuritoare,un om beat de fericire sarbatorindu-si bucuria inhaland mirosul proaspat al naturii si, eu,un om pierdut pentru totdeauna,pandit de dupa colt de abisurile mortii,imi plang tristetea impreuna cu cerul si trupul si lacrimi se contopesc cu seva vietii,gasindu-si eliberarea in tarana.

Ploaia imi spala pacatele,visurile pe care le-am faurit amandoi,bucuriile pe care le-am impartit si tristetile care ne despart.

Iarta-ma!Nu mai pot sa te iubesc.Nu mai am inima sa simta,izvorul vietii a secat din trupul meu,veninul mortii ma deprima si puterea ma paraseste.

Ochii te-nseala! Iti ofera nalucile pe care ti le doresti si te conduc spre pierzanie. Deschide-ti sufletul si priveste! Realitatea este cruda,te arde,dar din cenusa vei renaste.Priveste!In aceasta camera in care pluteste mirosul urinii,nu mai sunt eu.

Am fost prins in cusca singuratatii,pierdut in Iad,fericit in focul inimii,eliberat pe aripile vantului.

Ti-am creionat sufletul in mintea mea dinainte sa te cunosc.Erai doar o iluzie arzatoare ce-mi insotea singuratatea si condeiul.In noaptea in care  mi-ai zambit am devenit eu.Eu cel fericit.Am parasit pustiul amar si-am gustat din pocalul extazului.

Te-am gasit in marea de trupuri printr-un zambet.Ai daramat ziduri,ai spart lacate si ai sfarmat lanturi cu inocenta ta.Mi-ai daruit inima care zacuse inchisa si amortita in pieptul meu.M-ai invatat sa iubesc si m-ai iubit.

"Toate neputintele se reduc doar la una:aceea de-a iubi,aceea de-a evada din propria tristete".Si eu mi-am rapus neputinta mea prin tine.Daca ti-as spune ca te iubesc ca propria-mi viata,te-as minti.Viata-mi este decat o picatura de apa in ploaia ce-mi spala chipul.Fericirea ta,era fericirea mea.

Pretuiesc clipele in care ne sarutam si ne contopeam intr-un intreg.Pluteam pe culmi nebanuite,uitand de tot si de toate.Gandurile mi se pierdeau in ceata fericirii si ma lasam prada simturilor.Timpul se oprea si clipele deveneau eterne.Imposibilul devenea posibil.Intunericul devenea lumina.Si eu, si tu,deveneam unul.

Ti-am spus ca suntem nemuritori si, tu,in naivitatea m-ai crezut.Nu m-ai inteles si te-am ranit fara dorinta.Ma iubesti.Stiu.Iti citesc teama in ochi.Ma privesti si nu ma  recunosti...nu-mi recunosti trupul slabit de boala si nici sufletul plin de spaime.

Te zdrobesc.
Vreau sa-mi ramana amintirea iubirii noastre,perfecta,neintinata de mila si nefericirea pe care te chinui sa le ascunzi.

Te mint.
Iti soptesc cu glasul indulcit cuvinte amare:timpul vindeca...

Te izgonesc.

Pleaca!

Si pleca.Suferinta ma-neaca,aerul imi paraseste plamanii intr-o ultima expiratie,un spam imi strabate trupul si-mi ingheata viata.O ultima privire pe geam ma alina...si o lacrima fierbinte mi se prelinge pe obraz.

Iarta-ma!Nu te-am mintit!Suntem nemuritori,iubito,dar firul vietii tale n-a fost taiat.
"Dragostea este o fiara care sta la panda toata viata si te ucide atunci cand iubesti  mai tare."

Pentru Ciupike                          

CONCURS marca Nesquik_BadGirl

 

 

click here

Cugetari si simtaminte

Gandesc,deci exist! Dar, nu intotdeauna exist ca sa gandesc! Simt ca sa exist!

Gandurile curg,se infiltreaza in mintea mea si tes o plasa dura,dulce-amara.Toate laolalta  imi coloreaza viata in negru,cenusiu si, uneori in ispititoatele culori pastelate.
Si simt.
Simt atat de puternic, incat ma doare.Atat de multe simtaminte ce se invalmasesc in mintea si sufletul meu:iubire,ura,mila,dispret,atractie,dezgust,fericire,suferinta...Si,confuzie.Simtaminte diametral opuse salasluiesc inauntrul meu,simtaminte care-mi aduc intrebarea pe buze:
Ce fel de persoana/om sunt?
Gandul imi zboara la proportii.Ma amagesc ca poate am iubit mai mult decat am urat,invidiat,am facut mai mult bine decat rau...dar,am pierdut de mult numarul.
Simtaminte,gandurile sufletului ,independente de cugetul meu.Pot simti iubirea prin toate fibrele trupului ,chiar daca  ratiunea mea uraste,pot simti o mila nemarginita,chiar daca ratiunea imi dicteaza dispretul,pot simti fericirea sublima,chiar daca ratiunea ma impinge spre suferinta.
Uneori,imi doresc atat de aprig ca macar pentru cateva batai de inima,constiinta mea sa amorteasca si sa ma las prada simturilor,sa ma inec in valurile lor, si sa nu-mi pese de consecinte.
Este bine sau rau?
Cugetul sau simtamintele?
Ce ma face o persoana mai buna?
Intrebari fara raspuns.
Tu,cititorule,cugeti sau simti?!

Suflet si trup.Trup si suflet

Suflet captiv intr-o carcasa de carne si oase.Traiesti o iluzie ce te imbata cu sperante desarte.Trupul te tine ferecat intre zidurle sale si, zi dupa zi se strange tot mai tare in jurul tau.
Spune-mi tu,suflet ...
Tu nu te temi de tributul pe care-l cere invelisul acela de tesuturi in care esti prins inca de la nasterea ta pe acest Pamant?!
Te rog,staruie in raspunsul tau.
Te nasti fara amintiri.Iti uiti propriul Creator pe care-L redescoperi treptat...sau, poate ca nu.
Te-ai gandit?
Ai fost aruncat si inchis intr-un corp asemeni sunetului intr-o vioara.Acel corp, care incepe a se degrada inca de la primul ticait, iti este indispensabil la fel  cum ii este si sunetului acea cutie de lemn,corzile si arcusul de care are nevoie pentru a crea muzica.
Acele materiale sunt mai durabile in esenta lor decat temnita in care esti tu captiv.
Oh,ai inteles!
Nu fi trist!Cunosteai adevarul dinainte sa ti-l graiesc eu.Iti creezi iluzia ca detii controlul,dar din cand in cand,esti adanc ingropat si privesti ingrozit si cu neputinta materia care se rascoala impotriva ta.
Oh,tu suflet ce te afli prins in cusca pacatelor si-ti gasesti eliberarea si izbavirea doar prin moarte..."Si tarana sa se intoarca in pamant,cum a fost,iar sufletul la Dumnezeul care l-a dat.(Ecl.12,7).
Nu te teme.Esti nemuritor,vesnic tanar.Ce inseamna o clipa in marea timpului?!
Te bucurai sa fii nestiutor.Acum iti simt dorinta...deja o astepti.
Eliberare.

Marturie

   Noapte si singuratate.Temnnita fara sfarsit.Trup fara suflet.Damnat sa traiesc in intuneric si sa tanjesc dupa lumina.AH! Lumina,soare!Cuvinte dureroase.Ce sunt eu?!Nimic,doar sete.Sete care ma-nebuneste...doar durere si haos.Mormantu-mi este casa.
   Oricine  ma stie,nimeni nu ma cunoaste.Nu cu adevarat.Sunt o creatura a noptii,a intunericului,a mortii,a a sangelui.Sunt un monstru,pentru sange traiesc.Aduc numai moartea.Sunt creatura diavolului.Mi-am vandut lui sufletul.Sufar,sunt intemnitat,dar n-am puterea sa mor,sa mor fericit intalnind pentru ultima oara dulcele sarut al soarelui.
   Sunt vampir.
   Multe mituri si legende ma descriu.Pretutindeni.Multe sunt adevarate.Eram Lamashtu in Mesopotamia,Lamia in Grecia,moroi,strigoi in Romania,upir in Rusia.Cu foarte multi ani in urma am fost o fiinta umana.Aproape am uitat acele vremuri,acei scurti ani...mi-a ramas doar amintirea dogoritoare a soarelui,a luminii,un dor care m-a injunghiat in fiecare zi a lungii mele existente.La inceput a fost numai placerea.Astazi doar dorul si agonia imi sunt aproape.Am ajuns sa regret alegerea facuta.Cat am fost om iubeam ceilalti oameni,acum doar ii vanez,cu ei imi potolesc setea arzatoare care totdeauna ma doboara...Imi gasesc extazul si agonia in esenta vietii,sangele.Incerc sa-i rezist,ma chinui in ghearele halucinante ale lichidului rosu,incerc sa ma opresc,dar nu pot,viata se scurge in propriile-mi vine mai dulce ca oricand.Trec din loc in loc,din veac in veac,din victima in victima,iar in urma mea ramana doare durere.
   Sunt incapabil sa iubesc!
   Posed calitati si abilitati la care oamenii pot doar visa.Nemurire,frumusete ametitoare,viteza precum vantul,simturi animalice;nu simt frica si durerea fizica.Am o eternitate la dispozitie pentru conoastere nelimitata.Totul si totusi nimic.
   Sunt neputincios!
   As da eternitatea  pe o zi ca om.Sa simt viata,sa iubesc cu ardoare  si sa pot sa stau intins pe iarba jilava a diminetii la primele raze ale soarelui,sa ma topesc in caldura lui,s-o simt pe pielea-mi acum rece.
   Recitesc marturia scrisa.Imi da putere.Ma simt prins intr-un vid si trebuie sa scap,chiar daca acesta-mi va fi sfarsitul.!
   Soare...

P.S. Te iubesc de Cecelia Ahern

 

Aceasta carte mi-a reamintit sa ma bucur de viata si de cei din jurul meu.
Mi-a reamintit sa-mi apreciez familia si adevaratii prieteni.
Mi-a reamintit cat de scurta si de firava este viata si cat de inselatoare si de neasteptata este moartea.

Holly credea ca iubirea va dura o vesnicie...,dar viata sa ia o intorsatura dramatica,cand dupa 15 ani de relatie cu barbatul viselor sale si 7ani de casnicie fericita,este "parasita" de sotul ei care trece in nefiinta din cauza unei tumoare pe creier.

Viata este nedreapta,dar Holly trebuie sa-ncerce din toate puterile sa iasa la liman, lucru deloc usor.Este ajutata tocmai de catre sotul ei...El,in ultimele luni de viata, ii intocmeste o lista,lista care cuprindea zece mesaje ,fiecaruia fiindu-i distribuit plicul sau si luna in care sa fie deschis.

Dupa doua luni de la moartea lui Gerry,timp in care Holly refuzase sa mai aiba contact cu viata reala,ea descopera Lista lasata de sotul ei.Fiecare mesaj de-al lui incearca s-o ajute sa-si repuna viata in ordine si ea realizeaza tot ce-o indruma el,chiar daca uneori nu-i face placere.Astfel,unul dintre  mesaje o indeamna sa cante karaoke,Holly fiind total afona,dar dupa multe lacrimi varsate,reuseste curajoasa ,sa cante.

Cele zece mesaje ajung sa-i fie un fel de Biblie, pe care le asteapta cu nerabdare in fiecare luna.Prin ele,el continua sa vegheze asupra sa si ii aduc alinare.

Gerry,reuseste s-o surprinda,trimitand-o intr-o vacanta de o saptamana,impreuna cu cele doua prietene ale ei,Denise si Sharon.Vacanta nelipsita de peripetii.
Tot Gerry reuseste s-o determine sa-si caute un serviciu si sa tinteasca cat mai sus.Incetul cu incetul,viata ei capata un sens si, desi mai existau zile triste,in care amintirile navaleau asupra sa,facand-o sa tanjeasca dupa vremurile trecute ,capata puterea sa traiasca in prezent.

Familia si prietenii sunt o parte importanta din "procesul de recuperare" al lui Holly.

Ultimul mesaj  si cel mai trist dintre toate,o indeamna sa mearga mai departe,sa se indragosteasca.
N-am sa dezvalui daca o face sau nu...


 Aceasta carte este o lectie cruda de viata.Si,da,viata este cruda,dar chiar si asa,merita traita.Acesta consider ca este mesajul central al cartii;poate unele persoane au trecut prin drame asemanatoare cu cea a lui Holly si se pot regasi in personaj.Este o lectura usoara,dar care iti poate schimba perspectiva asupra vietii.

Reflectie

Nori de furtuna se ivesc la orizont.
Intorci capul si ma privesti insistent.Sunt inaccesibila,dar te fascinez.
Atentie,cadouri,flori si multe altele.Pe toate mi le-ai oferi.O stiu si eu,o stii si tu.O singura privire,un singur gest si le-as avea.Dar tu uiti.!Eu sunt o fata rea.
Le aud...soapte,susoteli pline de invidie.Exist.Numai sunt o umbra in spatele cortinei.Cochetez,flirtez si frang inimi.Nu-mi pasa.M-am schimbat.Am devenit imuna la sentimentele altora.Traim intr-o jungla in care doar cei egoisti,independenti si puternici pot razbate.
Am invatat sa traiesc.
De ce sa fii timida cand prin increderea in propria persoana iti asiguri succesul?! De ce sa fii buna cand atitudinea rautacioasa este admirata si invidiata deopotriva?!De ce sa ramai loiala cand altii te tradeaza?! De ce sa te multumesti cu orice cand poti fi pretentioasa?!De ce sa fii cuminte si linistita si sa traiesti o viata invizibila?!
Am riscat si am castigat.
Tocuri cui,fusta scurta si atitudine indrazneata.Am iesit din umbra in plina lumina.Captez priviri...de admiratie,de invidie,de dorinta.Toate imi sunt indiferente.
Am lasat in urma monotonia si spus da,tare si raspicat,noului.Am renuntat la fanteziile idealiste, inocente si am acceptat realitatea  cu tot ceea ce ofera,si bune si rele.Am dezamagit si am invatat sa nu-mi pese.Am devenit egoista si i-am permis universului sa se invarta in jurul meu.
Am invatat sa contez.
Poate am sa-ti acord o sansa daca esti suficient de bun.Imi flutur genele lungi si-ti zambesc.Radiezi.Te ridici si vii catre mine cu ranjetul triumfator pe buze.
Ai fost prins in plasa,si nici macar n-o stii.
Am obtinut ce-am vrut...

Bestia perfecta

Ma iubeste.Nu ma iubeste.Ma iubeste...o singura petala ramasa,un singur raspuns:moarte.


14 iulie
Marea de verde imi inunda vazul.Trilurile vesele ale pasarilor imi mangaie auzul.Ma pierd printre copaci si ratacesc fara tinta.Ma las cuprinsa de senzatiile de libertate si singuratate si gandurile mi se sparg in mii de bucatele minuscule.Alunec langa trunchiul unui stejar enorm,pe iarba moale,matasoasa,inca jilava.Raceala ei imi trimite un fior si-mi fortez pleoapele sa se ridice,strabatuta pentru o clipa de neliniste. O raza de soare se strecoara nestingherita printre ramurile dese ale copacilor,si-mi inteapa ochii.
Gandurile imprastiate formeaza un puzzle,iar fiecare piesa a lui este o amintire durerosa.Intrebari fara raspuns,intrebari patetice in esenta lor imi rasuna in minte.Imi doresc sa pot sterge ultimule luni din constiinta mea,imi doresc sa nu te fi cunoscut,imi doresc sa fi murit.Mi-ai daruit toate acel dulci amintiri ca apoi cu o ferocitate de nedescris sa mi le smulgi si sa le intinezi cu bestialitatea ta din cel mai intim si sacru locsor al mintii mele.Si ti-a placut.Iti zaream placerea in privire,o placere bolnava.Am jucat in piesa creata de tine,piesa vietii mele si am pierdut.


Bestie perfecta in al sau pacat.


21 decembrie (un an in urma)
Vantul urla salbatic si-mi biciuia fata impletit cu fulgii imaculati de zapada.Era dureros si placut in acelasi timp. .Asfaltul  era acoperit cu o pojghita de gheata facandu-mi inaintarea si mai dificila. Era una dintre acele zile pe care stiam ca  mi-o voi aminti toata viata.Imi uitasem caciula acasa si parul imi acoperea chipul.Infrigurata si cu dorinta de-a ajunge cat mai repede la caldura caminului,cu simturile amortite,n-am zarit pata alba ce se indrepta catre mine.Si la naiba!Cum puteam zari o masina alba cand tot ce vedeam inaintea mea era alb?Alb orbitor.M-a izbit in plin.Am simtit durerea trecandu-mi prin tesuturi,indreptandu-se catre oase.
Zaceam intinsa pe zapada,zapada pe care pictasem cu sange un tablou grotesc.Simteam suvita calda,cu gust de arama,curgandu-mi lin pe obraz.Pata zapada imaculata si se extindea formand aproape un cerc rosu.Ma fascina culoarea.Un rosu aprins ce-mi amintea de ciresele de mai.Privirea mi se incetosa,culorile amestecandu-se.Si atunci, inainte de-a lesina ,am simtit niste maini ridicandu-ma.

23 decembrie
Capul imi zvacnea si mi-au trebuit cateva minute sa deschid ochii.Ma simteam zdrobita.La propriu.Privirea mi se bloca pe tavan.Un candelabru in stil baroc,cu opt brate, lumina camera.Cu un efort considerabil,am intors capul. Era o camera spatioasa,peretii pareau tapetati cu un soi de material satinat,bej, ce era brazdat de mici inflorituri negre,in partea dreapta era o usa dintr-un lemn inchis la culoare,in  fata patului in care stateam se zarea o masuta de toaleta cu o oglinda in care mi-am zarit chipul anormal de palid,iar in stanga acoperita de draperii grele,groase,in aceeasi nuanta cu peretii,era o imensa fereastra.
Unde eram?Ce se intamplase?
Cu o viteza uluitoare,amintirile imi revenisera,taindu-mi rasuflarea.Oare era posibil sa halucinez?Mi-am gasit raspunsul in trupul meu.Durerea era reala.Accidentul a fost real.Dar ramanea o intrebare fara raspuns...Unde ma aflam?!
Usa scoase un scartait abia perceptibil si o siluata masiva inunda camera.Un barbat invesmantat tot in negru,pantaloni negri si o camasa neagra cu multe randuri de broderie,isi atinti privirea asupra mea.Era frumos.Parul inchis la culoare ii ajungea pana la barbie,in ochii sai erau prinse doua franturi de cer senin,buzele-i erau pline,rosii si umede,iar pielea era alba si subtire,sub ea zarindu-se pulsand venele albastrui-intunecate.Era inalt cu o silueta impunatoare.
Ma holbam,analizandu-i infatisarea,uitand chiar de propria durere cand el intredeschise buzele si o soapta suava ajunse la mine...Alpha.Imi rostise numele.Intrebarea a tasnit inainte s-o gandesc?
-De unde imi stii numele?
Ma privi un rastimp,dupa care raspunse calm.
-Toate actele tale se aflau in poseta purtata de tine.Imi pare rau ca a trebuit s-o deschid.
Aha.Cum nu ma gandisem la asta.Avea dreptate. Alte intrebari isi facura loc printre gandurile mele.
-Cine esti? ...si tu ai fost cel care m-a lovit?Unde ma aflu?
Ranspunsurile au fost surprinzator de scurte.
Vlad.Nu.In casa mea.
Am simtit un val de nervozitate strabatandu-ma.
-Si ce de ma aflu in casa ta si nu intr-un spital?!
Urma iar privirea aceea insistenta,minutele se scurgeau...si raspunsul veni intr-un tarziu.
-Ai murit.Te-am adus aici ca sa te salvez.
Cuvintele ma izbira,producandu-mi greata.Din ce joc dement faceam parte?!Ce-a vrut sa spuna...pana sa rostesc alta intrebare,el vorbi.
-Cu timpul ai sa intelegi.Nu-ti cer s-o faci acum.Stiu ca este greu de crezut.
Si pleca,inainte sa mai pot spune ceva.
Moarta.Vie.Greu de crezut.
Nu era greu de crezut,era pur si simplu, imposibil.

Am incercat sa cobor din pat,dar durerea ma tintuia in acel loc.Am dat deoparte cearceaful ce ma invelea si am vazut ca eram imbracata doar in lenjeria intima.Dungi intunecate si dureroase imi brazdau pielea.Aratau ingrozitor.In unele locuri pielea era sfasiata si se formase o crusta.Am renuntat sa ma misc...orice miscare imi producea o durere terifianta, si oboseala puse stapanire pe mine.Am cazut intr-un somn adanc,fara vise.

24 decembrie
M-am trezit cand o geana de lumina isi arunca ghearele,luminand mici portiuni din camera.El statea pe un scaun langa patul meu si ma privea.Uitasem sa ma acopar cu cearceaful si acum stateam aproape goala in fata lui.Nu parea sa-i pese.Imi privea chipul.
Pentru o clipa m-am pierdut in acei ochi adanci, albastri.Acum pareau asemeni unor valuri.Te inghiteau fara voie in adancul lor.Cand si-a intors privirea,mi-am recapatat luciditatea si am intins uite mana dupa cearceaf.Paream sa ma simt mai bine.Cu o noapte in urma,si apasarea materialului acela fin si racoros,ma durea.Tot cu o noapte in urma,hotarasem sa ma bucur ca sunt in viata si sa nu-mi mai pese cum s-a intamplat asta.Alta solutie nu gaseam.As fi inebunit daca mai cautam raspunsuri.
El se intoarse spre noptiera din dreapta patului si-mi turna intr-o ceasca un lichid roz,ce mirosea a flori de primavara.M-a ajutat sa ma ridic in sezut,neadresandu-mi niciun cuvant.Atingerea sa parea electrica,trimitandu-mi fiori in fiecare nerv al corpului.Imi intinse ceasca.Am dus-o la buze grabita,simtind-mi gatul uscat.Am sorbit si ultima picatura si i-am cerut s-o reumple.Dupa ce mi-am stins setea si i-am multumit politicos,l-am intrebat cand pot pleca acasa.Imi spusese ca era ajunul Craciunului.Lipsisem trei zile.Mama mea trebuia sa fie extrem de ingrijorata (locuiam doar cu mama).
Raspunsul lui ma soca.
-Am fost sa-ti caut parintii si o vecina m-a informat ca mama ta a suferit un infarct in seara de 22 decembrie.Imi pare rau,dar a murit.Alte rude nu ti-am gasit.
Camera se invartea cu mine si-mi doream sa fi murit si eu.Cum putea ca soarta sa fie atat cruda?!Cum putea fi adevarat?!Nu mai aveam pe nimeni...pe nimeni.Imi simteam obrajii brazdati de lacrimi de foc.Ma ardeau si-mi opreau respiratia.

25,26,26,27...decembrie;1,2...ianuarie
In cele mai multe zile pluteam in lumea viselor si nu-mi mai pasa de nimic.El era intotdeauna alaturi de mine...ranile fizice au disparut,dar au ramas ranile sufletului mai adanci ca oricand.Nu ma mintise.Murise.Si ramasesem singura.Nu,nu singura,acum il aveam pe el,pe Vlad.Il simteam indispensabil si ajunsesem sa am nevoie de el mai mult decat de aer.
Imi era tata,iubit,protector...era totul.Ii datoram totul.Viata mea.
Il iubeam.


13 iulie
Trecusera multe luni de la accident,de la moartea mamei.Inca nu aflasem cum ma salvase Vlad.Mi-am indesat acele amintiri dureroase intr-un cufar ascuns adanc in constiinta mea,nedorindu-mi sa-l deschid.

13 iulie,seara
Vlad iar avea unul dintre musafirii lui misteriosi.Discutau aprins.De obicei ramaneam in camera mea cand el primea vizite.Dar in seara aceasta mi-am auzit numele rostit si  curiozitatea m-a facut sa trag cu urechea la una dintre usi.
"-Nu ti-a fost de ajuns s-o ai pe ea? De ce i-ai omorat mama?Era o biata femeie batrana...Ce rau putea sa-ti pricinuiasca?"
Raspunsul se lasa asteptat.
"-Alpha face parte din jocul meu.Batrana trebuia sa moara.Nu puteam risca s-o caute.Si oricum inima ei a facut toata treaba.Nu mi-am manjit mainile cu sangele ei.Doar i-am spus adevarul.
-Alpha  aproape a murit.Mai ramasese decat o farama plapanda de viata in ea.Daca n-o salvam eu,murea."
Musafirul cu o voce slaba ii adresa ultimele cuvinte,si tranti usa.
"-Trebuia s-o lasi sa moara,BESTIE lipsita de suflet!"

Am intrat in camera in care Vlad statea acum singur.Mi-a vazut lacrimile siroindu-mi pe obraji si a stiut ca am auzit totul.N-a incercat sa nege.Mi-a spus decat atat:


                                        "Bucura-te ca ai jucat pe scena mea!"