Dans in ploaie

Deziluzie.Ma simt prins in neant,in propriul vid care ma apasa si-mi sfarama carnea plina de pasiune.Imi gasesc viata in nimicul care ma distruge pe dinauntru.Imi seaca puterile si ma trimite in abisul necunoscut,cazut prada nebuniei.

Si fug!

Ploaia ma izbeste si ma spala de cumplitele-mi pacate.Sunt singur si-mi gasesc fatalitatea intr-o forma de extaz pur.Bucuria deprimarii imi alunga gandurile intunecate si ma desparte de amintirea ei.Ea cea care ma iubeste prea mult pentru a ma face fericit.Ea cea care stie ca alaturi traim irationalul si-mi aduce uitarea.

Ah,dulce uitare,te doresc!Dar uitand,imi uit propria fiinta.Sufletu-mi vibreaza cand iti soptesc numele.In naivitatea si inocenta ta,tu nu cunosti nefericirea.Imi daruiesti a ta iubire si asta ma distruge.Ma simt nepuntincios si-mi urasc neputinta.

Schimba-te,mi-ai strigat!Rugamintile patimase imi ard inima de piatra.O transforma in cenusa si-o spulbera-n vant.Si-un gol arzator ma stapaneste,iar simtirea imi dispare.Si atunci,"as vrea ca fiinta mea sa se transforme intr-un fluviu cu ape tulburi si navalnice,care poarta numele meu si care sa curga ca o amenintare apocaliptica.Oare va stinge aceasta apa focul din mine,si focul din mine va evapora aceasta apa?In mine sunt numai aburi si scantei,inundatii de foc si incendii de apa"* si,metamorfozat,schimbarea o sa apara?

Picaturi mari si reci imi inunda chipul si ochii-mi plang ploaia cernuta.Ingenunhez,si-ti soptesc cu ardoare numele.Privesc spre cer dominat de dorinta.Infrant,imi plec capul si nu indraznesc sa mai sper.

O adiere blanda,si-apoi o mangaiere calda ma trezesc din rereverie.O naluca serafica cu vesminte diafane,ingenuncheaza aidoma mie,si murmura:nu te lasa invins!Dar ea nu stie ca tocmai iubirea ei m-a rapus.Iubirea si dorintele m-au ucis.

Te iubesc!

Eu, cel care nu stia sa iubeasca,eu cel nepasator cu inima de marmura inegrita in foc,eu cel cu dorinte demonice condamnat la vesnicia Iadului,eu cel fara de suflet,iubesc.Tu,iubito,m-ai condamnat la o temnita dulce,in care ma lupt,zi de zi,cu mine.

Ma ridic.O ridic.O sarut.Ma saruta.Contopiti intr-un intreg,pierduti in vise desarte si dulci iluzii,dansam in ploaia purificatoare si imploram destinul intr-un suvoi de cuvinte nerostite.Ne hranim din clipa prezenta si ne uitam viitorul.Visurile noastre se-nalta spre taramuri nemarginite si ne poarta in plenitudinea numeroaselor posibilitati.Nectarul vietii ne impresoara si pentru o secunda,uit veninul mortii.

Uit,si nemuritor devin.

"Totul este posibil si nimic nu este posibil;totul este permis si nimic.Totul este in acelasi timp real si ireal,absurd si firesc,fantastic si plat.Ce-ti pasa daca lacrimile tale sunt de placere sau de durere?"*Ma las purtat de vant asemenea unui fulg pierdut in zare.

Usor si neconstrans.

O strang cu putere la piept,si ea tace.O strivesc in a mea imbratisare,ii caut buzele fierbinti si suvoaie de senzatii nebanuite imi cuprind sufletu-mi incatusat.Cuprind intreaga eternitate intr-o clipa eterna.Sunt beat de ea si nu mai pot renunta.

Cedez senzatiilor,imi distrug eul si devin al ei.Mi-am daruit inima seaca si prea-nfrigurata de singuratate si-am readus-o printre radacinile vietii.

Sunt fericit si nefericit.

M-am pierdut...

*Emil Cioran-Pe culmile disperarii