Copilarie

  Tristete impletita cu bucurie.Gustul dulce-amarui imi strabate nervii.Amintirile curg afundandu-ma intr-un abis din care cu greu pot iesi.Cei mai frumosi ani...anii copilariei,in care visurile oricat de imposibile,imi dadeau aripi.Mirosul lor imi gadila simturile.Totul era atat de diferit privit prin ochii copilului inocent,acum pierdut pentru totdeauna.
  Amintirile aduc alinare.
  Inchid ochii si-mi vad bunicii trebaluind prin curte.Simt mirosul ce vine de la "cuptorul de pamant" si ma atrage catre el.Cozonaci si placinte imi lasa gura apa.
 Ratele macane cersind un pumn de grau.Costica,cainele,isi misca coada haotic si-mi linge picioarele.Fluturii si albinele zumzaitoare zboara din floare in floare realizand un tablou viu colorat.
  Adesea priveam cerul si imi imaginam ingerii stand pe norii pufosi uitandu-se la lumea de sub ei.Chipul lui Dumnezeu l-am descoperit pe o eticheta lipita de o sticla.Am fost atat de bucuroasa de descoperirea mea,incat am alergat la bunica tipand:
"-Dumnezeu!L-am gasit pe Dumnezeu!"
 Bunica  face ochii mari,iar eu scot eticheta si i-o flutur in fata.Un batran cu parul lung,carunt,serios o priveste de pe peticul de hartie.Ea zambeste si nu-mi distruge fericirea.
 Stateam in pragul usii,ploia racoroasa de vara in biciuia fata iar eu cantam:"Piatra noua,sa dea Domnu' sa ploua!".Iar cand ploaia se oprea,imi afundam picioarele in apa rece, o luam pe Gimi (gasca) si ne balaceam impreuna pana cand mi se incretea pielea de pe degete.
  Apusul soarelui chema copii "la drum". Ne strangeam o multime si adesea cand ne jucam ascunsa nu reusea sa se puna decat un singur copil intr-o seara.Eram atat de numerosi incat cu greu ne putea gasi pe toti.
 Copacii ne ofereau atat ascunzatori perfecte cat si mici "gustari". Corcodusi mancate cu sare,mere verzi si oh!,dulcile cirese de mai.
 Uneori il necajeam pe fratele bunicului,un batranel morocanos,avand ca singura ocupatie pazirea portii de la ulicioara unde locuiam.Ii mazgaleam nepretuita poarta,iar el lua foc.Era un joc nevinovat,dar consecintele nu intarziau sa apara.Am fost pedepsita in cateva randuri de catre bunicul,desi eu nu intelegeam prea bine de ce.
 Plictiseala nu-si gasea niciodata locul printre noi.Atat de multe jocuri asteptau incercate:flori,fete si baieti;ulii si porumbei;clenta;baba oarba;frunza;alergata si mai raman si povestile sinistre spuse tarziu in noapte de cei mai mari dintre noi.Cei mici pareau inspaimantati,dar nici macar frica nu-i facea sa plece.Povesti citite prin reviste,povesti inventate,povesti auzite-toate ne fascinau.
 Iubeam primavara cand  soarele isi arunca primele raze calduroase peste natura,iar totul reinvia...copacii infloriti imprastiau mirosuri ametitoare, randunele reveneau la vechile cuiburi,totul se trezea la viata!
 Iubeam vara cand jocul nostru,al copiilor era in toi,cand ma bucuram de ploi rapide si racoroase dupa care isi facea aparitia fantasticul curcubeu,ale carui culori niciodata nu le-am putut desena.
 Iubeam toamna,cand  curtea se umplea de roadele campului:pepeni,dovleci,porumb,struguri... noaptea magica cand se fiebea magiunul,iar eu intotdeauna sfarseam prin a adormi.
 Iubeam iarna cand ulitele si drumurile se imbracau in mantaua alba,saniuta era scoasa din adapostul ei,turturii atarnau amenintator de stresinile caselor garbovite si urmau colindele cand reuseam sa strang covrigi,nuci si cativa banuti.Si tot iarna era si cea mai lunga seara din an:seara Ajunului,cand timpul parea sa stea in loc,cand Mos Craciun impartea darurile.
   Mi-am pierdut aripile.Nu mai pot zbura.Am pierdut totul si ceea ce este mai dureros este tocmai ca stiu ce-am pierdut si nu mai pot redobandi decat prin amintiri.Pretioasele amintiri care imi alina durerea.Imi doresc sa mai am o farama de inocenta,o farama de copilarie care sa ma faca sa ma bucur de tot ce ma inconjoara.
 

Iluzia realitatii

                             


Plutesc pe culmile disperate ale nebuniei.
L-am vazut sau poate doar l-am auzit.O adiere,o soapta care m-a-nvaluit intr-o stare de beatitudine nemaiintalnita.Hipnotizata,am deschis larg ferestra,iar  el m-a impresurat cu parfumul sau de arama.Nu-i pot vedea chipul,dar ii pot simti atingerea usoara,ezitanta.Un fior dulce ma strabate,buzele mi se intredeschid si scot un geamat infundat.
Liniste.El tace.Noaptea tace.Totul tace.
Intredeschid ochii si ascult.Mana lui se odihneste pe curba gatului meu.Deodata,un sunet ma copleste-bubuitul frenetic al inimii mele  ameninta sa-mi sparga pieptul.O aude si el.Raman nemiscata si timpul se opreste in loc.Ma mistui in fericirea arzatoare asemeni apei in apropierea focului.Gandurile toate dispar si raman prada extazului.Ma-ngenuncheaza si-mi lipseste dorinta de-a ma ridica.Ma simt libera si-nlantuita in acelasi timp.
Brusc,el se retrase.Si odata cu el si toate sentimentele care ma cuprinsesera.Ma simt pustiita si-mi doresc mai mult.Mai multa fericire sublima.Ma intorc si-l privesc,nereusind sa-l vad.Nu cu adevarat.Ii simt privirea atintita spre mine,dar ramane tacut.Se intoarce si se face nevazut  in noapte.Ma aud strigand si implorand:"Nu stiu ce vrei,dar imi placi.Nu pleca te rog.Esti doar o iluzie,dar iluziile imi rasfoiesc jurnalul destinului."Ecourile vorbelor si implorarlor mele raman fara raspuns.Noaptea ma priveste batjocoritor,iar luna imi rade in fata.
Si plang.Plang pana cand imi simt ochii secatuiti.
Prima geana de lumina isi face loc in camera mea.Privirea mi se-ndreapta spre fereastra deschisa si un dor de nestapanit ma cuprinde.Ma chircesc si-mi las gandurile sa rataceasca.A fost doar un vis sau o iluzie?!O plasmuire,o dorinta...Dar,totul a fost  atat de intens.Si cum  fusese posibil sa simt atata fericire?Daca Raiul exista, eu fusesem in Rai.
Cand ziua isi intra in drepturile depline,iar soarele stralucea pe cerul azuriu,totul petrecut in noapte se estompa,iar  indoiala si panica pusera stapanire pe mine.Deseori m-am lasat purtata de visuri si dorinte,dar nicicand n-au parut atat  de reale.Intreaga zi am incercat sa ma conving ca totul a fost doar o iluzie.O iluzie dureros de reala...Aproape reusisem sa-mi inabus amintirile cand noptea isi arunca umbrele peste orasul prafuit.Privesc cerul.O luna umflata  isi facu aparitia.Un junghi feroce trecu peste trupul meu.Si un miros de arama imi inunda narile.Era el.Iluzia,dorinta.Era totul.Fericirea infinita.Fara speranta il asteptam,si el revenise.Ma cuprinse cu bratele,ma mangaie ,ma alinta,iar mintea mi se goli... Toate intrebarile disparura in neant,iar eu pluteam in abisul fericirii absolute.
Zilele treceau cu o incetineala chinuitoare.Noptile se sfarseau intr-o singura secunda.El venea si pleca.
Noaptea  imi  daruia fericirea dupa care tanjeam.Ziua pleca si  ma lasa prada torturii.Eram  o marioneta in mainile unui papusar nebun,un papusar masochist.
El era iluzia,eu eram realitatea.