Super concurs pe blogul Carte pentru mine

 click here

Nud

As vrea sa va arat un cadou pe care l-am primit de la o persoana deosebita,persoana care mi-a indeplinit o dorinta mai veche.

(N-am cuvinte sa-ti multumesc,Alex!).

Dans in ploaie

Deziluzie.Ma simt prins in neant,in propriul vid care ma apasa si-mi sfarama carnea plina de pasiune.Imi gasesc viata in nimicul care ma distruge pe dinauntru.Imi seaca puterile si ma trimite in abisul necunoscut,cazut prada nebuniei.

Si fug!

Ploaia ma izbeste si ma spala de cumplitele-mi pacate.Sunt singur si-mi gasesc fatalitatea intr-o forma de extaz pur.Bucuria deprimarii imi alunga gandurile intunecate si ma desparte de amintirea ei.Ea cea care ma iubeste prea mult pentru a ma face fericit.Ea cea care stie ca alaturi traim irationalul si-mi aduce uitarea.

Ah,dulce uitare,te doresc!Dar uitand,imi uit propria fiinta.Sufletu-mi vibreaza cand iti soptesc numele.In naivitatea si inocenta ta,tu nu cunosti nefericirea.Imi daruiesti a ta iubire si asta ma distruge.Ma simt nepuntincios si-mi urasc neputinta.

Schimba-te,mi-ai strigat!Rugamintile patimase imi ard inima de piatra.O transforma in cenusa si-o spulbera-n vant.Si-un gol arzator ma stapaneste,iar simtirea imi dispare.Si atunci,"as vrea ca fiinta mea sa se transforme intr-un fluviu cu ape tulburi si navalnice,care poarta numele meu si care sa curga ca o amenintare apocaliptica.Oare va stinge aceasta apa focul din mine,si focul din mine va evapora aceasta apa?In mine sunt numai aburi si scantei,inundatii de foc si incendii de apa"* si,metamorfozat,schimbarea o sa apara?

Picaturi mari si reci imi inunda chipul si ochii-mi plang ploaia cernuta.Ingenunhez,si-ti soptesc cu ardoare numele.Privesc spre cer dominat de dorinta.Infrant,imi plec capul si nu indraznesc sa mai sper.

O adiere blanda,si-apoi o mangaiere calda ma trezesc din rereverie.O naluca serafica cu vesminte diafane,ingenuncheaza aidoma mie,si murmura:nu te lasa invins!Dar ea nu stie ca tocmai iubirea ei m-a rapus.Iubirea si dorintele m-au ucis.

Te iubesc!

Eu, cel care nu stia sa iubeasca,eu cel nepasator cu inima de marmura inegrita in foc,eu cel cu dorinte demonice condamnat la vesnicia Iadului,eu cel fara de suflet,iubesc.Tu,iubito,m-ai condamnat la o temnita dulce,in care ma lupt,zi de zi,cu mine.

Ma ridic.O ridic.O sarut.Ma saruta.Contopiti intr-un intreg,pierduti in vise desarte si dulci iluzii,dansam in ploaia purificatoare si imploram destinul intr-un suvoi de cuvinte nerostite.Ne hranim din clipa prezenta si ne uitam viitorul.Visurile noastre se-nalta spre taramuri nemarginite si ne poarta in plenitudinea numeroaselor posibilitati.Nectarul vietii ne impresoara si pentru o secunda,uit veninul mortii.

Uit,si nemuritor devin.

"Totul este posibil si nimic nu este posibil;totul este permis si nimic.Totul este in acelasi timp real si ireal,absurd si firesc,fantastic si plat.Ce-ti pasa daca lacrimile tale sunt de placere sau de durere?"*Ma las purtat de vant asemenea unui fulg pierdut in zare.

Usor si neconstrans.

O strang cu putere la piept,si ea tace.O strivesc in a mea imbratisare,ii caut buzele fierbinti si suvoaie de senzatii nebanuite imi cuprind sufletu-mi incatusat.Cuprind intreaga eternitate intr-o clipa eterna.Sunt beat de ea si nu mai pot renunta.

Cedez senzatiilor,imi distrug eul si devin al ei.Mi-am daruit inima seaca si prea-nfrigurata de singuratate si-am readus-o printre radacinile vietii.

Sunt fericit si nefericit.

M-am pierdut...

*Emil Cioran-Pe culmile disperarii

Soapte albe

 In al iernii cimitir...
Linistea domneste peste grandiosul ei cavou imaculat.Totul-i mort,incremenit in contemplare,si atat de viu in esenta sa.Dansul hipnotic al fulgilor de zapada incalzeste aerul inghetat.Norii privesc nepasatori peisajul aflat in visare,asculta tacerea ca de mormant asupra careia isi varsa lacrimile pufoase si reci.Dune albe, marete, se zaresc in zare.Urletele napraznice ale vantului s-au stins nestiutoare,iar mistuitoarele puteri, i-au secat.

Si-a ramas linistea.

Linistea asurzitoare.

Dezbracati,arborii garboviti se contopesc cu iarna si-i accepta sarguinciosi darul de gheata.Cristal pretios cu scanteieri de argint le imbraca ale lor membre fragile,aplecate intr-o ruga muta.O mica pasare prinsa in jocul albului,sta amortita pe-o creanga golasa.Doar ochii-i par vii,privind neincetat in jur,vazand totul si nimic,asteptand.

Desertul de zapada acopera cu mantia sa,sclipitoare si neintinata,viata,viata care hiberneaza in ale sale tainice ascunzisuri ca o perla in cochilia sa protectoare.Si, din cand in cand,imprastie speranta.

Casele acoperite de omat par cufundate intr-un somn adanc,nebulburat.Numai fumul dens se inalta grabit din hornuri,patand matasea cernuta din vazduh.Turturi grei orneaza stresinile si flori translucide brazdeaza ferestrele.

Linistea este sparta.

Murmure aproape imperceptibile,soapte timide si-apoi strigate pline de vedelie insufletesc tinutul de nea si-i dau culoare..Un curcubeu, nestatornic in firea sa,strabate ulitile satului.Soarele-si arunca cu indarjire ultimele raze peste chipurile micilor fiinte incarcate de fericire pura.Gerul aspru nu-l simt,zapada nu le ingreuneaza pasii si oboseala nu-si gaseste salas in trupurile lor firave.Saniile aluneca cu rapiditate,iar frenezia plutitoare invaluie intreaga natura.

Mica pasare se dezmorteste si incepe un tril vioi.Norii bolnaviciosi par si ei imbratisati de veselie si devin azurii.Crengile copacilor se scutura de straiele pretioase si sunete dulci,de clopotei atinsi de-o adiere blanda,razbat dispre ei.O frunza semeata,lipsita de cunoastere, se agata de-a sa trainicie,nebanuindu-si efemeritatea.Neaua neprihanita poarta urmele voiosiei.Pasi marunti se pierd in departare.

Iarna-si canta propriul cantec:taios si bland,dulce si amar,infiorator si delicat.Capricios.Isi raspandeste mirosul pur,inghetat.Prinde in a sa mana viata, si-o ingroapa adanc,strivind-o sub greutatea sa,ocrotind-o.Sopteste cu iubire prin fiecare fulg de nea si raspandeste inocenta prin culoarea sa